Acneea este una dintre cele mai des intalnite afectiuni dermatologice, fiind favorizata de factorii nocivi din mediu si a ritmului de viata alert. Iti dezvaluim totul despre acnee, de la A la Z, pentru a fi bine informat si a alege tratamentul optim pentru tine.
 

ACNEEA- DEFINITIE SI TIPURI:

Acneea reprezinta o afectiune inflamatorie cauzata de foliculul sebaceu, care infunda porii pielii cu sebum, favorizand aparitia bacteriilor. Organismul se apara de microbi prin inflamarea zonei, urmata de inrosirea pielii.  De cele mai multe ori acneea se datoreaza schimbarilor hormonale.  Acneea apare sub forme diferite, de la mici puncte inflamate, numite „cosuri”, pana la pustule sau noduli. Netratata, aceasta boala inflamatorie poate duce la scaderea respectului de sine si poate afecta imaginea in societate, cauzand pacientului tulburari emotionale si determinandu-l sa devina introvertit.

Ambele sexe se confrunta cu aceasta afectiune, cunoscuta si sub numele de acnee vulgara. Blocarea porilor duce la imposibilitatea pielii de a elimina toxinele produse de glandele sebacee si la multiplicarea bacteriilor in profunzimea tenului. Majoritatea persoanelor se confrunta cu acneea la pubertate, insa la barbati boala capata o forma mai grava, ca urmare a unei secretii mai mari de androgeni.

 

Ca sa o tratezi eficient, este esential sa stii cu ce tip de acnee te confrunti.

Acneea vulgara este de mai multe tipuri:
1. comedoniana sau cheloida: se manifesta prin puncte negre si puncte albe de grasime; apar indeosebi in zona T (nas, frunte, barbie)
2. papulo-pustuloasa: cauzeaza leziuni rosii (papule) pe suprafata pielii, adesea profunde si dureroase; determina si  leziuni inflamatorii, (pustule) cu aspect purulent (cosuri); Apar mai ales pe: spate (pe umeri), fata, decolteu;  netratata, poate lasa cicatrici.
3. conglobata: este cea mai grava  manifestare a acneei vulgare; determina aparitia de abcese cu puroi, cicatrici si chiar fistule dureroase; poate aparea pe fata, pe piept, pe spate si se poate extinde pe brate, pe abdomen si chiar pe fese si pe cap (la nivelul scalpului).

Multe dintre manifestarile acneei nu raspund la produsele cosmetice aplicate acasa sau la saloanele de infrumusetare. In aceste cazuri, se impune urmarea unui  tratament medicamentos si consultarea unui  dermatolog. Iata care sunt cele mai des intalnite forme de acnee  si cum pot fi combatute:

a) Acneea juvenila- cea mai frecventa forma, circa  80% dintre tineri confruntandu-se cu ea. Este determinata de schimbarile hormonale  si de stilul de viata haotic specifice varstei. In acest caz, apar puncte negre si puncte albe de grasime si uneori chiar  chisturi, care pot lasa cicatrici daca se storc manual cosurile.  Pentru a evita aparitia acneei juvenile, fetele vor folosi doar produse de machiaj de calitate si adecvate tipului lor de ten. Nu isi vor imprumuta una alteia pensulele de make-up si vor folosi doar prosoape curate in timpul igienei zilnice. Baietii trebuie sa schimbe lamele des, ca sa nu favorizeze inmultirea bacteriilor si sa nu instraineze aparatul de ras. 

b) Acneea rozacee- apare sub forma de roseata, cosuri sau iritatii pe nas, pometi, barbie si frunte, la persoanele peste 30 ani si mai ales la femei. Daca este netratata, aceasta poate determina aparitia unor noduli inestetici atat la nivelul fetei, cat si al ochilor. Aparitia ei este favorizata de expunerea la soare, de consumul de cofeina, alcool si alimente condimentate, de stres, de baile fierbinti, de ger si de efort fizic. Acesti factori determina cresterea brusca a fluxului sanguin de la nivelul fetei, ceea ce duce la dilatarea vaselor sanguine si, implicit, la aparitia eritemului. Tratamentul pentru acneea rozacee severa este medicamentos si chiar chirurgical, acolo unde exista noduli vechi care trebuie remodelati. Exista, insa si solutii mai simple de tratament al acneei rozacee, insa trebuie intai identificat factorul declansator. Obligatoriu, persoanele cu acnee rozacee trebuie sa utilizeze o crema de fata cu protectie solara si nu trebuie sa imprumute altor persoane fardurile si pensulele de machiaj, pentru a nu raspandi afectiunea.

3. Acneea chistica (acneea polichistica sau nodulochistica)- este o forma severa a acneei vulgare, dificil de tratat din cauza profunzimii afectiunii cutanate. Apare sub forma unor eruptii inflamate si extinse (umflaturi pline cu lichid). Nodulii sunt tari, durerosi la atingere si dezvoltati subcutanat. Cauzele aparitiei acestei afectiuni sunt indeosebi dereglarile hormonale de la pubertate, cand hormonii androgeni produc sebum in exces. Insa, acneea severa poate aparea si din cauzele care determina acneea obisnuita: glande sebacee hiperactive sau acumularea de celule moarte la nivelul porilor. Eruptiile inflamate sunt cauzate de ruperea foliculilor si de scurgerea infectiei la nivelul pielii si, implicit, de contaminarea altor foliculi, determinand formarea nodulilor. Tenul gras este cel mai predispus acneei chistice, din cauza excesului de sebum. Este interzisa stoarcerea cosurilor in cazul acestei boli inflamatorii. Se recomanda consultarea unui dermatolog inainte de a incepe orice forma de tratament medicamentos pentru a trata eficient acneea severa. Acasa se pot aplica masti si fiole pe baza de acid salicilic, cu rol de exfoliant, care inlatura celulele moarte si trateaza tenul gras.

CAUZELE APARITIEI ACNEEI:

Exista multiple cauze ale aparitiei acneei, insa cele mai frecvente sunt:

  • predispozitia genetica – daca exista un istoric in familie, atunci sansele de a avea acnee sunt foarte mari
  • secretie crescuta de sebum- persoane care transpira excesiv, cu glande sebacee mai mari, ten gras
  • proliferarea bacteriei Propionibacterium acnes, a Stafilococului auriu (din ce in ce mai rezistent la antibiotice) si a stafilococului epidermidis (stafilococ coagulazo-negativ, care produce acnee indeosebi pe nas)
  • dereglarile hormonale, indeosebi la pubertate: produc secretie in exces a hormonilor androgeni in glandele suprarenale, in ovare si in tesutul adipos;
  • o alimentatie necorespunzatoare, care include: alimente acide, lipsa grasimilor sanatoase, consumul de cafea, tigarete si bauturi alcoolice, zaharul, graul si glutenul. Poate nu stiai ca produsele din grau sunt procesate excesiv, motiv pentru care au un indice glicemic ridicat, cauzand inflamatii sub piele si favorizand acneea.
  • stresul: cand esti stresat pui presiune pe sistemul nervos si nivelul de adrenalina din sange creste, ceea ce duce la secretia in exces de „cortisol”, cauzand tulburari hormonale. Astfel, corpului ii scade capacitatea de a absorbi nutrienti si pielea devine vulnerabila  la aparitia infectiilor si, implicit, a acneei.
  • folosirea unor produse nepotrivite de igiena a fetei pentru curatare sau demachiere, care devin comedogene sau iritante. De asemenea, folosirea de pensule de machiaj murdare sau care poarta infectia poate declansa acneea pe un ten sanatos. Nu utiliza nici produse de make-up expirate, caci si acestea pot determina inflamarea tenului.
  • Transpiratia- inrautateste starea acneei in 15% din cazuri; umiditatea, hainele stramte, efortul fizic intens, canicula, sauna sau solarul pot declansa aparitia acneei.
  • Blocarea porilor– produsele cosmetice pe baza de uleiuri pot duce la iritatii ale porilor, care se umfla si se blocheaza.
  • Crema de fata cu continut de substante ce inflameaza tenul: socetyl stearate, isopropyl isostearate, isopropyl palmitate, isopropyl myristate si sodium chloride.

DIAGNOSTICARE- Ce investigatii sunt necesare in cazul acneei?

Daca te confrunti cu acneea si nu poti scapa de ea prin tratamente naturiste sau la saloanele de specialitate, este esential sa consulti un medic dermatolog, pentru a-ti pune diagnosticul corect si a-ti dezvalui cauza infectiei. Astfel, o diagnosticare completa implica:

  • un examen microbiologic pentru a vedea daca presupusa acnee nu este, de fapt, o  foliculita stafilococica profunda (adesea cauzata de stafilococul auriu),  cu germeni Gram negativi sau Gram pozitivi;
  • analize hormonale pentru acnee si consult endocrinologic, mai ales daca pacientul transpira excesiv.
  • consult ginecologic si ecografie ovariana pentru a vedea daca exista chisturi ovariene (care se manifesta cu dureri de spate, urinare frecventa, disconfort abdominal, stare de oboseala generala).

CE POTI FACE PENTRU PREVENIREA ACNEEI?

Iata mai jos cateva sfaturi simplu de urmat pentru a preveni aparitia acneei:

  • evita sa atingi fata cu mainile murdare, dar si spalarea excesiva pe fata
  • incearca sa reduci factorii cauzatori de stres si consumul de bauturi alcoolice, cafea si tigarete
  • foloseste intotdeauna doar produse sigure de par si de piele, care sa fie potrivite pentru tine si pe care sa le folosesti doar tu. Asigura-te ca pensulele de machiaj sunt curate si ca produsele se incadreaza in termenul de valabilitate indicat pe ambalaj.
  • Evita constipatia si bea multa apa
  • Pastreaza-ti pielea mereu curata si foloseste sapunuri blande, non-abrazive
  • Evita consumul de ciocolata, de prajeli sau zahar rafinat
  • Nu-ti stoarce cosurile, pentru a nu agrava infectia si pentru a nu ramane cu semne pe fata
  • Adopta o dieta pe baza de fructe si legume, pentru a-ti creste imunitatea
  • evita actiunile care favorizeaza transpiratia: nu te expune caniculei, alterneaza sesiunile de sauna cu dusuri reci, nu te sterge la sala de sport cu prosoape murdare.
  • TRATAMENTE ANTI-ACNEE:

De cate ori nu ai auzit: „am scapat de acnee cu X sau Y produs” si, incercandu-l, ti-ai dat seama ca tie iti face mai mult rau decat bine? Nu exista un tratament general valabil, pentru fiecare persoana putand fi eficient un alt remediu. De aceea, iti prezentam mai jos principalele tratamente prin care poti combate acneea, pentru a alege ce ti se potriveste, in functie de istoricul tau medical si de tipul de acnee cu care te confrunti:

  1. Tratamente naturiste pentru acnee:
  • Varza– are un continut bogat in vitamina C, minerale si sulf organic, menite a preveni uscarea si iritatiile de la nivelul pielii. Zdrobeste cateva frunze de varza si aplica-le pe tenul curat pentru aproximativ 20 minute. Clateste apoi cu infuzie de musetel sau galbenele, pentru un ten purificat.
  • Produse de curatare faciala care sunt antibacteriene si non-uleioase: masca cu argila care contine echinaceea,  produse pe baza de zinc si cu vitaminele A,B si E.
  • Ceaiuri: se combina radacina de brusture cu: teci de fasole, galbenele, soc si Trei Frati Patati. O cura de 30 zile cu aceasta combinatie de plante este si o dieta de detoxifiere.
  • Crema de galbenele: are efect antibacterian, antiseptic si cicatrizant. Crema de galbenele este un produs 100% natural, continand doar extracte de flori de galbenele, vaselina, lanolina, ceara si ulei de lavanda. Aceste substante hranitoare stimuleaza procesul de dezvoltare celulara a pielii. Din acest motiv, crema de galbenele este excelenta pentru combaterea cosurilor.
  • Drojdia de bere: regenereaza pielea si intareste sistemul imunitar.
  • Tinctura de propolis: aplicata peste cosuri, tinctura le va strange si le va usca, evitand, astfel, extinderea infectiei.
  • Sapunul cu sulf: chiar daca nu are un miros placut, este eficient in uscarea rapida a cosurilor si are un pret avantajos.
  • Spirulina: aceasta alga oceanica are beneficii majore pentru piele. Are cea mai mare concentratie de proteine vegetale, alaturi de 14 minerale si de vitaminele C, D, E si Contine si acizi grasi din gama linoleici, care reduc acneea, prin efectul lor antibacterian si de antioxidant.

2. Tratamente cu antibiotice:

In functie de tipul de acnee activ la pacient, medicul dermatolog poate prescrie o anumita gama de antibiotice:

  • Comedoanele se trateaza eficient cu creme pe baza de retinoizi.
  • Pentru a reduce inflamatiile si, implicit, proliferarea bacteriilor  se recomanda antibiotice precum Brevoxyl sau Zineryt.
  • Formele mai severe de acnee necesita antibiotice din grupa ciclinelor ( tetraciclina unguent, doxiciclina), in doze mici si pe termen lung, de circa 3 luni. Un astfel de antibiotic este Unidox Solutab.
  • Daca te confrunti cu o forma foarte grava de acnee medicul iti poate prescrie Azitrox (Azitrox 500) sau Roaccutane
  • Acneea rozacee se poate trata prin comprimate de Azitromicina Sandoz 500mg
  • Autovaccinul: se poate prepara la Institutul Cantacuzino din Bucuresti, la recomandarea medicului dermatolog. Acesta nu are acelasi efect la toti pacientii, anumite organisme  respingand autovaccinul.
  • un medicament avantajos ca pret si eficient, mai ales in combaterea acneei juvenile, este si tratamentul cu Baneocin, pudra, praf sau unguent, care contine bacitracina.  De asemenea, anumite persoane isi rezolva problemele de ten prin aplicarea Asocilin unguent.

3. Tratarea acneei prin diete:

Atunci cand iti apar des cosuri sau te lupti cu o acnee de care nu mai poti scapa, este esential sa iti analizezi dieta zilnica si sa elimini ingredientele nocive. Exista anumite alimente care favorizeaza aparitia acneei, precum prajelile (mai ales cele de tip fast-food), ciocolata sau lactatele. Se recomanda adoptarea de regimuri alimentare pe baza de peste, ceai verde, legume şi fructe proaspete. Iata cateva diete usor de tinut:

  • dieta cu drojdie de bere: Se poate adauga in sucuri de fructe sau legume sau se poate consuma in amestec cu miere.
  • dieta cu mere: a fost testata si a dat rezultate- consuma doar mere timp de 3 zile si poti scapa de acnee. Merele contin fibre care mentin sanatos tractul digestiv si elimina toxinele; au, de asemenea, vitamina C si A, care ajuta la regenerarea  pielii, reducand infectiile.
  • dieta oshawa: o dieta macrobiotica si de detoxifiere, prin care se elimina toate toxinele din organism;  timp de 10 zile vei consuma doar 4 cereale: grau, orez, hrisca si mei (in orice cantitate si in orice forma: coapte, fierte, prajite, sub forma de turtite, etc.), apa si putina sare
  • dieta cu alimente care contin zinc:  Desi zincul este prezent in numeroase alimente – peste, fructe de mare, carne, oua, cereale, legume uscate, nuci, seminte de dovleac – se inregistreaza carente majore  in randul populatiei, deoarece consumul de cafea, ceai, alcool, fumatul si stresul epuizeaza rezervele organismului si ii slabesc imunitatea, facandu-l vulnerabil la infectii. Iti poti procura cantitatea necesara de zinc si din vitamine sau din creme cu oxid de zinc.

4. Tratamente cu produse cosmetice:

Pentru a preveni acneea este recomandat sa respecti cu strictete rutina zilnica. Demachiaza-te in fiecare seara si utilizeaza un tonic optim pentru pielea ta. Poti folosi si un produs de tip 3 in 1, care curata machiajul, dar si hidrateaza si tonifica. Un astfel de produs revolutionar este apa lipozomala No+Vello, potrivita pentru toate tipurile de ten si ideala pentru pielea sensibila. Apa lipozomala actioneaza in profunzimea pielii, lipozomii dizolvand murdaria si transferand pielii substante activ-hranitoare (pantenol).  Fiecare lipozom are 2 celule micelare, de aceea produsul este de doua ori mai puternic decat apa micelara. Ulterior demachierii aplica o crema de fata cu acid salicilic, care iti va exfolia cu succes celulele moarte si va facilita regenerarea tesutului. Alte cosmetice care ajuta in combaterea acneei sunt cremele pe baza de oxid de zinc, acid azelaic (crema Skinoren) sau produse care contin benzoin peroxid (Brevoxyl).

  • Ce uleiuri sunt bune pentru acnee?

De obicei tenul acneic este cel gras, pe care nu se recomanda aplicarea de uleiuri faciale. Insa, exista anumite uleiuri care trateaza cosurile si care ajuta la redarea sanatatii pielii. Uleiul din arbore de ceai  este inclus in multe produse cosmetice destinate tratarii tenului acneic, gratie proprietatilor sale antiseptice si antimicrobiene.  Cremele pe baza de ulei de lavanda  sau ulei de jojoba sunt, de asemenea, recomandate, pentru ca aceste uleiuri esentiale inhiba bacteriile care cauzeaza infectia, regleaza sebumul in exces si atenueaza cicatricile si urmele lasate de cosuri.

5. Tratamente moderne pentru acnee:

In prezent tehnologia a evoluat, astfel incat sa inlocuiasca operatiile estetice cu terapii de infrumusetare non-invazive si nedureroase:

  • Bioptron Zepter: este un aparat inovator de combatere a acneei. Poate fi folosit atat in cabinetele medicale, cat si la domiciliu. Actioneaza printr-o lampa lumina polarizata, care reface membrana celulara si care atenueaza starile inflamatorii.
  • Laser sau tehnologia IPL: IPL-ul este o lumina intens pulsata, care ajuta la regenerarea epidermei si la stimularea de noi celule de colagen si elastina, pentru un efect de reintinerire faciala. Tratamentul nu este dureros si are un cost avantajos.  Sunt necesare circa 8 sedinte efectuate la 21 zile pentru ca terapia sa fie completa, insa imbunatatirea aspectului epidermei se observa de la prima sedinta. IPL-ul trateaza atat urmele de cosuri, cat si cicatricile sau petele.
  • Curatarea faciala ProSkin, cu ultrasunete si energie galvanica: o terapie faciala blanda cu pielea, care actioneaza in doar 15 minute pentru inlaturarea punctelor negre de sub piele si a excesului de sebum si pentru crearea de noi fibre de colagen si elastina, pentru un aspect sanatos al tenului. Acest tratament  nu lasa semne, nu foloseste produse chimice si este unisex, destinat atat femeilor, cat si barbatilor.

Centrele care ofera tratamente de infrumusetare moderne pentru combaterea acneei, precum Nomasvello,  iti vor oferi Gratuit si o  diagnosticare faciala cu lampa cu ultraviolete, urmata de un tratament personalizat.

6. Tratamente cu masti facute in casa pentru acnee:

  • Masca cu argila:  se amestecă doua linguri de argila cu  putina zeama de lamaie sau cu apa plata, pana se omogenizeaza. Se aplica pe tenul curat si se lasa sa actioneze circa 30 minute. Dupa ce se usuca, se indeparteaza cu ceai de musetel, cu efect purificator.
  • Masca cu aspirina: acest medicament este un aliat in lupta cu cosurile. Se dizolva aspirina efervescenta in suc de lamaie si se amesteca cu 2 lingurite de argila si cu miere, pana ce pasta se omogenizeaza. Se va lasa sa actioneze circa 20 minute si se clateste cu apa calduta.
  • Masca cu miere si scortisoara: scortisoara poate vindeca acneea, gratie proprietatilor sale antibacteriale si antiinflamatorii. Se amesteca trei lingurite de miere cu o lingurita de scortisoara, apoi se aplica pe cosuri si se lasa sa actioneze o noapte. Se inlatura cu apa calduta.
  • Masca cu tarate: pentru a combate acneea se aplica de doua ori pe saptamana o masca cu tarate inmuiate in apa. Pentru a-i atenua efectul abraziv, se pot amesteca taratele cu doua oua si o lingura de ulei de masline, aplicandu-se pasta obtinuta pe ten, prin miscari circulare. Se clateste cu apa calduta dupa circa 10 minute.

7. Tratamente pentru acnee cu ceaiuri:

  • Ceai cu trei frati patati: planta Trei Frati Patati purifica organismul, prin accelerarea eliminarii toxinelor din corp pe cale gastrointestinala, renala sau prin transpiratie. Astfel, porii sunt eliberati si nu mai cauzeaza sebum in exces si cosuri.
  • Ceai de brusture: Brusturele este planta numarul 1 in combaterea afectiunilor dermatologice, eliberand organismul de toxine.
  • Ceai de galbenele:  florile de galbenele stimuleaza regenerarea celulelor pielii, pentru un aspect sanatos al tenului
  • Ceai de pelin: pelinul alb este un remediu amar, dar miraculos, care trateaza infectiile si inflamatiile.

Se beau 2-3 cani pe zi de infuzie de ceai. Se pune o lingurita de amestec de plante la o cana de apa clocotita, se acopera bine vasul in care acestea au fiert si se lasa sa stea circa 10 minute. Se strecoara si se bea infuzia neindulcita.

8. Tratamente iesite din comun:

  • Pasta de dinti: Usuca rapid acneea. Se aplica local, pe cosuri si se lasa sa actioneze in timpul noptii.
  • Balsam cu bitter suedez: vindeca cicatricile si urmele de cosuri
  • Ceapa coapta: Ceapa combate infectiile microbiene si bacteriile de tip Stafilococ. Bulbul cepei coapte se piseaza si se aplica pe acnee.
  • Malaiul: este ideal pentru tratarea acneei si pentru eliminarea punctelor negre. Curata in profunzime pielea si o hraneste cu vitamine si cu minerale esentiale. Se poate aplica pe ten in combinatie cu 2 oua si apa calduta, pentru a nu fi abraziv.

INTREBARI SI RASPUNSURI:

Tu ai vrut sa afli, specialistii Nomasvello iti raspund:

  • Sunt anticonceptionalele bune pentru acnee?

Acneea apare adesea ca urmare a unui dezechilibru hormonal, un numar mai mare de  hormoni masculini determinand o secretie excesiva a glandelor sebacee. Anticonceptionalele regleaza nivelul de hormoni din organism, gratie continutului de estrogen si progesteron. Nu toate pilulele contraceptive pot fi folosite ca tratament anti-acneic. Cele care au o cantitate mare de progesteron pot agrava acneea, deci consulta medicul ginecolog si pe cel dermatolog inainte de a alege o anumita marca de anticonceptionale.

  •  Cum te poate ajuta un dermatolog sau un endocrinolog sa scapi de acnee?  

Daca suferi de o forma de acnee severa este esential sa apelezi la medicii specialisti, pentru a-i afla cauza. Tratand cauza, elimini si efectul suparator al cosurilor. Medicul dermatolog iti va analiza tipul de ten si va stabili cu ce forma de acnee te confrunti, prescriindu-ti un tratament medicamentos adecvat sau analize endocrinologice. Endocrinologul poate spune daca aparitia cosurilor este cauzata de probleme hormonale (exces de hormoni androgeni, hormoni de crestere, etc).

  • La ce varsta dispare acneea?

Acneea dispare dupa ce sunt combatute  cauzele ei. De exemplu:
acneea juvenila– se manifesta la pubertate si dispare odata cu stabilirea echilibrului hormonal, dupa 18 ani.
acneea hormonala – in cazul unor dereglari hormonale constatate de medicii dermatologi si endocrinologi, acneea  va disparea la finalizarea tratamentului prescris de specialisti.
acneea cosmetica – cauzata de folosirea cosmeticelor expirate sau de slaba calitate; se poate trata prin folosirea de prosoape curate, de pensule de machiaj noi, de produse de make-up profesionale.

  • De ce se amelioreaza acneea in timpul sarcinii?

Modificarile hormonale aferente perioadei de sarcina confera o frumusete aparte viitoarelor mamici. Schimbarile hormonale amelioreaza acneea, deoarece  fluxul sanguin este imbunatatit,  alimentand mai bine tesutul cutanat si oferindu-i un aspect proaspat si sanatos. Mai mult, glandele sudoripare devin mai active, eliminandu-se mai usor toxinele din organism si facand pielea mai hidratata si mai stralucitoare.

  • Cum afli cauza acneei tale?

Anumite persoane scapa de acnee prin tratamente naturiste, altele prin anumite medicamente, iar unele nu-i gasesc leacul, orice-ar face. Fiecare dintre noi are nevoi diferite, de aceea este esential sa afli ce particularitati au organismul si tenul tau si sa le oferi ceea ce au nevoie pentru a functiona optim. Daca acneea persista, este recomandat sa apelezi la medicii specialisti. Daca vrei sa scapi doar de urmele de la cosuri, poti rezolva facil aceasta problema, printr-un tratament de infrumusetare cu IPL, menit a regenera pielea.

Indiferent de tipul de acnee cu care te confrunti, igiena tenului este obligatorie pentru eliminarea murdariei si pentru evitarea infectarii pielii. Nu sari in nicio zi peste ritualul demachierii, foloseste produse profesionale potrivite pentru tenul tau si cel putin bilunar viziteaza saloanele de infrumusetare pentru o curatare faciala in profunzime. Este „dusul” de care are nevoie fata ta pentru a elimina punctele negre si impuritatile si a  straluci de sanatate si de frumusete, chiar si fara machiaj.

Frumusetea se ingrijeste!

Sursa foto: www.aljamila.com